Arhitect

About Oana Bogdan

Oana Bogdan este arhitect, a fost Secretar de Stat la Ministerul Culturii în mandatul Guvernului Cioloș și are o experiență de peste zece ani în zona antreprenorială. În 2007 a fondat biroul de arhitectură și urbanism BOGDAN & VAN BROECK cu sediul la Bruxelles, birou premiat la Bienala de Arhitectură BAB 2010 și nominalizat la două ediții ale Premiului European Mies van der Rohe.

În tot ceea ce întreprinde, Oana susține dezvoltarea durabilă, adică acea solidaritate la nivel global născută din speranța unui viitor comun, care oferă noi posibilități pentru omenire pentru a-și îndeplini nevoile și aspirațiile în timp ce îmbunătățește starea planetei. Astfel, este activă în dezbaterea despre calitatea vieții la sat și la oraș și pledează în favoarea atât unei perspective inovatoare a valorificării patrimoniului construit, cât și a intervenției responsabile în spațiul nou construit, ambele concentrate asupra calității vieții oamenilor și asupra activării spațiului public prin arhitectură.

Absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București și a Universității Anvers, Oana a obținut în 2003 premiul I la Concursul International pentru tineri arhitecti Europan 7, iar din 2005 este membră a Ordinului Arhitectilor din Belgia. A fost membră a Comisiei Regale pentru Monumente și Peisaje a Regiunii Flandra, a Comisiei de Experți pentru Arhitectură și Design în cadrul Guvernului Comunității Flamande din Belgia, și a numeroase jurii ale concursurilor de arhitectură și urbanism naționale și internaționale. În ultimii zece ani a fost membră în Juriul Premiului Culturii în Flandra și membră a Comisiei de Experti UNESCO pentru orasul Bruges. Este membră a Platformei România 100 și unul dintre fondatorii Mișcării România Împreună (RO+).

Ticketing TEDxCluj 2019 - What If

More participants thanks to online event management solutions from XING Events.