Kai Brand-Jacobsen

Președinte PATRIR

Kai Frithjof Brand-Jacobsen este președintele Institutului Român pentru Pace (PATRIR) și unul dintre pionierii, inovatorii și practicanții de bază din domeniul consolidării păcii, medierii și adresării crizelor complexe din lumea contemporană. Având dublă cetățenie canadiană și norvegiană, Kai a lucrat pentru mai bine de 20 de ani peste tot în lume, pe fiecare continent, în cele mai dificile și periculoase zone de conflict armat, precum și în situații extreme de criză, la invitația Națiunilor Unite, a guvernelor, a agențiilor și organizațiilor internaționale și a comunităților locale afectate de războaie.

În 2019, i-a fost acordat pentru contribuțiile extraordinare la bunăstarea omenirii premiul Mahatma Gandhi – Martin Luther King Jr. – Ikeda pentru întreaga carieră de către Colegiul Morehouse, colegiul absolvit de Martin Luther King Jr. Pe lângă aceasta, eforturile asidue ale lui Kai au fost portretizate recent în documentarul In Pursuit of Peace, iar din februarie 2022, acesta ocupă funcția de CEO al All for Ukraine Global Humanitarian Response and Refugee Support.